Președintele Stelei, Helmuth Duckadam, spune că metoda scăderilor salariale este una binevenită, declarându-se în favoarea măririi primelor de obiectiv:
„Salariile sunt foarte mari, iar primele de obiectiv mai mici. Eu aș fi făcut demult asta, aș fi dat salarii decente, iar primele le-aș fi făcut mult mai mari, pentru că altfel pui osul într-un meci”.
Oficialul stelist mai spune că Steaua ar trebui să se orienteze către jucători tineri în perioada de transferuri din iarnă, dar precizează că trupa lui Marius Lăcătuș ar avea nevoie de un portar de rezervă cu experiență, care să accepte să stea în umbra lui Tătărușanu:
„Cu siguranță vor pleca 4-5 jucători, dar de venit vom vedea după Anul Nou. Cred că, având în vedere lotul destul de numeros, nu vom face prea multe mutări. Ar fi bineveniți jucători mai tineri, pe care să-i creștem și care să fie oameni de bază peste 2-3 ani. De asemenea, părerea mea este că Steaua ar trebui să ia un portar cu experiență, care să accepte postura de rezervă. Cezar Lungu are nevoie de meciuri la echipa a doua ca să aibă cum să crească”, a spus Helmuth Duckadam la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER